Exista o cerere tip pentru amanarea ratelor la credite?

2022-07-09

"Îmi puteți spune, exista o cerere tip pentru amanarea ratelor la credite, conform OUG 90/2022 ? Multumesc", intreaba un cititor, la Reclamatiibanci.ro.


Raspuns www.ReclamatiiBanci.ro 

Stimate domn,

Nu este o cerere tip, o puteti face cu cuvintele dumneavoastra, dupa modelul: „Va rog sa-mi aprobati amanarea ratelor la credit pe o perioada de 6 luni, conform prevederilor OUG 90/2022, intrucat am fost afectat financiar grav de criza actuala.”

Trebuie sa depuneti si o declaratie pe proprie raspundere ca in ultimele 3 luni v-au crescut cheltuielile cu minim 25% fata de anul trecut, precum si acordurile codebitorilor, garanților și fideiusorilor, după caz (daca exista).

Atentie! Daca luati decizia de a amana ratele la credite, trebuie sa fiti atent la cel putin 2 lucruri:

  1. Rata va fi mai mare dupa perioada de amanare (vezi aici detalii)
  2. Amanarea ratelor se raporteaza la Biroul de Credit, ceea ce v-ar putea afecta, in viitor, capacitatea de obtinere a unui nou imprumut sau a unui refinantari

Iata prevederile OUG 90/2022 privind cererea de amanare a ratelor la credit:


Articolul 3
(1) Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor de principal, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, pe hârtie sau prin mijloace electronice de comunicare, la datele de contact stipulate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care devin aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență conform art. 7. Solicitarea trebuie însoțită de declarațiile pe propria răspundere prevăzute la art. 6 și de acordul codebitorilor, garanților și fideiusorilor, după caz.

Articolul 6

(1) Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) și (2), debitorii definiți la art. 1 lit. b), cu excepția persoanelor fizice, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) prezintă declarația pe propria răspundere cu privire la afectarea, în sensul scăderii, în contextul crizei actuale, cu minimum 25% a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată, comparativ cu perioada similară a anului 2021. În situația debitorilor care nu au o perioadă similară de raportare în anul 2021, fiind înființați cu mai puțin de 1 an în urmă, analiza se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înființare. Rezultatul lunar se determină potrivit normelor de aplicare prevăzute la art. 8;

b) prezintă declarația pe propria răspundere că nu vor distribui și nici nu vor plăti dividende pe perioada aplicării facilității de amânare la plată și nu vor acorda sau rambursa credite către acționari; prin excepție, întreprinderile publice așa cum sunt definite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, pot distribui și plăti dividende pe perioada aplicării facilității de amânare la plată;

c) nu au fost înregistrate incidente de plată la Centrala Incidentelor de Plăți în legătură cu bilete la ordin sau cecuri, în ultimele 6 (șase) luni anterioare datei solicitării;

d) nu se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informațiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Național al Registrului Comerțului, și nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor;

e) prezintă declarația pe propria răspundere că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social, potrivit bilanțului la 31.12.2021 depus și înregistrat la autoritățile fiscale, după caz;

f) nu beneficiază, la data solicitării, de o soluție/un plan de restructurare a datoriilor agreată/agreat, de comun acord cu creditorul, în ultimele 3 luni anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) și (2), debitorii definiți la art. 1 lit. b), persoane fizice, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să nu se afle în incapacitate de plată, în sensul în care debitorul nu este în măsură să își achite obligațiile ajunse la scadență, la data solicitării suspendării rambursării creditului și nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor;

b) prezintă declarația pe propria răspundere cu privire la creșterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021;

c) nu beneficiază, la data solicitării, de o soluție/un plan de restructurare a datoriilor agreată/agreat, de comun acord cu creditorul, în ultimele 3 luni anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Vedeti aici OUG 90/2022

Va rog sa reveniti la mine daca aveti probleme cu amanarea ratelor la credit.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro